700 de jucători profesioniști din întreaga lume ajung în aceste zile la Iași la Campionatul Mondial de Esports

Redactor:
Vlad Ionescu
700 de jucători profesioniști din întreaga lume ajung în aceste zile la Iași la Campionatul Mondial de Esports
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucători din toate colțurile lumii au început să sosească la Iași pentru a se confrunta în finalele Campionatului Mondial de Esports, ce anul acesta au loc în capitala Moldovei, între 24 august și 3 septembrie.

700 de jucători profesioniști din întreaga lume ajung în aceste zile la Iași la Campionatul Mondial de Esports

Primii jucători au aterizat la Iași sâmbătă și duminică, aceștia venind din Germania, Argentina, Statele Unite și Suedia. Urmează ca în aceste zile să ajungă la Iași și restul participanților, un număr total de 700 de jucători din 120 de țări de pe toate continentele.

Echipele și jucătorii ce vor reprezenta România vor ajunge la Iași pe parcursul acestor zile și vor intra în cantonament.

Jucătorii se vor înfrunta, începând cu 26 august, în competițiile Campionatului pentru titlul de campioni mondiali și premii totale de 500 de mii de dolari: trei competiții pe echipe pentru jocuri de PC, Counter-Strike: Global Offensive, Counter-Strike: Global Offensive Female si Dota 2, două competiții pentru jocuri de consolă, eFootball și Tekken și două competiții pentru jocuri mobile, PUBG Mobile și Mobile Legends.

„Promisiunea noastră de a pune Iașiul pe harta mondială a sporturilor electronice se adeverește. Ne bucurăm să-i avem alături de noi pe cei 700 de jucători din întreaga lume care vor cunoaște cultura noastră și vor vorbi despre ea în țările din care vin, fie că vorbim de SUA, fie de Suedia sau Australia. Ochii întregii lumi stau ațintiți asupra Iașiului, doar tag-ul #IASI2023, folosit pe rețelele de socializare, a strâns milioane de vizualizări”, a precizat Mihai Chirica, primar al Municipiului Iași.

Campionatul Mondial de Esports este parte a Digital Throne, un festival de 10 zile, în cadrul căruia vor avea loc, în zona Palatului Culturii din Iași, o multitudine de activități conexe și evenimente, precum Comic Con, talk-uri despre industria de esports, workshop-uri educative și showmatch-uri cu invitați speciali. Festivitatea de închidere a Digital Throne are loc pe 1-3 septembrie cu o serie de concerte cu unii din cei mai apreciați artisți internaționali și locali: Lost Frenquencies, Tom Odell, JP Cooper, Delia, B.U.G. Mafia, Subcarpați și mulți alții.

România este reprezentată în cadrul Campionatului Mondial de jucători valoroși, ce au obținut rezultate importante în competițiile internaționale.

Echipa ce va reprezenta România la competitia de Dota 2 este condusă de către Omar „w33” Aliwi, jucător născut și crescut în România, finalist al celei mai mari competiții de esports din lume, The International. Reprezentativa României de Dota 2, condusă de Omar Aliwi, este compusă din Angel „Flash” Niamtu, Daniel „kaan” Heisu, Radu Ionuț „bnc” Mușat și Mihai „Cancel” Antonio.

Cea mai bună jucătoare de CS:GO din lume la ora actuală, românca Ana Dumbravă, va fi căpitana reprezentativei feminine de CS:GO a României, compusă din Lavinia „Icy” Banica, Melissa „meli” Aylin, Ramona „ratons“ Dodu și Emilia „Emmy” Gratie.

Reprezentantul României în cadrul competiției de eFootbal este Adrian Urmă, jucător profesionist și fost căpitan al echipei AS Roma, semifinalist al ediției de UEFA Euro 2020 dedicat eFootball-ului.

Echipa formată din valoroșii jucători români ai Nexus Gaming, Blytz, Xellow, Btn, Launx și Sound, se va lupta pentru titlu mondial de CS:GO.

Membrii echipei Iconic Crew vor reprezenta România în competiția de Mobile Legends. Formată din Bloodz, Prinsx, Kcorei, Bucatti și Jinn, echipa a câștigat calificările naționale, dovedind că alcătuiesc cel mai puternic squad dedicat acestui joc, dupa multe turnee locale câștigate.

În competiția de PUBG Mobile, România va fi reprezentată de jucătorii echipei Nexus Gaming, formată din Dorin, Octavian, Exo și Kapahala, care în urmă cu câteva luni a devenit vicecampioană eurpeană în cadrul PUBG Mobile Pro League.

Reprezentantul României în cadrul competiției Tekken va fi Andrei Lazăr, câștigător de 3 ori al turneului european Viens On Doz Tekken Weekly.
Programul complet al competiției va fi anunțat în aceste zile.

Despre IESF

IESF este organismul care unește World Esports. Fondată în 2008 de nouă state membre, IESF este în prezent compusă din 130 de federații de pe cinci continente. IESF reunește toți stakeholderii din esports pentru a realiza un ecosistem pentru dezvoltarea la nivel mondial a unei industrii de gaming sustenabile și responsabile. Campionatul IESF WE este cel mai mare show multi-sport de sporturi electronice din lume. De asemenea, IESF organizează anual World Esports Summit, eveniment ce sprijină cel mai înalt standard de conducere a esports la nivel mondial.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×